Securitatea electrică în viziunea copiilor
În perioada 22 octombrie – 28 noiembrie, în incinta IPG ,, Alexandru cel Bun” s-a desfășurat concursul de desen (etapa locală) în rândul elevilor claselor I – a IX-a cu tema ,,Securitatea electrică în viziunea copiilor”, organizat anual de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Elevii au fost familiarizați cu principalele măsuri de securitate la utilizarea receptoarelor electrocasnice. Asemenea, au aflat și modalități de comportare în raport cu stațiile electrice, rețelele de transport și distribuție a energiei electrice.
Copii au expus în desen cunoștințele asimilate, dând dovadă de implicare activă și spirit de observație dezvoltat. În jur de 40 de elevi au fost premiați cu diplome de participare la etapa locală, iar cele mai reușite lucrări au fost selectate pentru etapa raională. Le dorim succes participanților!





