Consiliul Elevilor

Anexa nr. 1 la ordinul

  1. 331 din 30.04. 2014

INSTRUCŢIUNE PRIVIND

CONSTITUIREA ȘI FUNCȚIONAREA CONSILIULUI  ELEVILOR

INTRODUCERE/ARGUMENT

Prin ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova, la 12 decembrie 1990, a Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, statul s-a angajat să le asigure celor capabili de discernămînt dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îi priveşte, dreptul la participare, libertatea de expresie şi de gîndire, precum şi libertatea de asociere. În scopul realizării angajamentelor menționate, Ministerul Educaţiei, în colaborare cu partenerii săi, a promovat, în ultimii ani, mai multe iniţiative precum Parlamentul Copiilor, Parlamentul Tinerilor, Consiliile locale ale copiilor şi tinerilor, Grupurile de monitorizare a drepturilor copilului, echipele de educatori de la egal la egal, proiecte media şi comunitare etc.

Studiile de evaluare a participării elevilor şi tinerilor în Republica Moldova demonstrează că aceştia au adus contribuţii valoroase la dezvoltarea instituțiilor, a serviciilor sociale şi a comunităţilor în general. Tinerii menţionează că participarea în diverse activităţi şi proiecte le-a oferit oportunitatea să se descopere pe sine, colegii şi comunitatea, precum şi să se simtă utili pentru colegi şi alte persoane.

Legea Învăţămîntului şi Legea privind Drepturile Copilului obligă instituțiile să asigure elevilor mijloacele necesare pentru a face opiniile lor cunoscute și să-i implice în procesele de luare a deciziilor. Consiliului Elevilor îi revine, în acest sens, o importanță primordială, deoarece acesta  poate:

  • să facă instituțiile de învățămînt mai incluzive și mai prietenoase adunînd la un loc elevi, cadre didactice, echipa managerială și organul de conducere al instituției de învățămînt;
  • să îmbunătățească standardele de realizare ale curriculumului în așa fel ca elevii și cadrele didactice să lucreze împreună într-un proces participativ;
  • să implice elevii în viaţa instituției de învățămînt și comunitară, să pună în valoare contribuția lor;
  • să ofere elevilor oportunitatea de a-și asuma responsabilitatea în soluționarea unor probleme care îi vizează;
  • să ajute elevii să practice civismul, să-și exercite propriile drepturi, să-și asume responsabilităţi, să-și onoreze obligațiile și să respecte drepturile altor persoane.

Scopul instrucţiunii este de a oferi un cadru general de organizare a activităţii CE. Fiecare instituţie elaborează propriul regulament al organului de autoconducere a elevilor, ţinînd cont de prevederile instrucţiunii.

Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei de învăţămînt stipulează prevederi referitoarea la constituirea şi activitatea CE.

  1. CONSILIUL ELEVILOR: ROL, FUNCŢII, OBIECTIVE
  1. Ce este Consiliul Elevilor?

Consiliul Elevilor este o structură reprezentativă a elevilor la nivel instituțional (instituţia de învăţămînt secundar profesional și mediu de specialitate) implicată în identificarea și soluționarea problemelor care îi privesc, în parteneriat cu echipa managerială, cadrele didactice şi părinţii, în beneficiul elevilor și al comunității

  1. Scopul şi obiectivele Consiliului Elevilor

Scopul consiliului este de a acţiona ca un organ reprezentativ al elevilor în chestiuni importante, în strînsă legătură cu echipa managerială, profesori şi părinţi.

Obiectivele Consiliului elevilor:

  • să ofere elevilor un mod organizat, reprezentativ şi instituționalizat de comunicare între elevi, echipa managerială și organul de conducere;
  • să contribuie la organizarea activităţilor didactice şi extra-curriculare, bazate pe nevoile şi interesele tinerilor;
  • să îmbunătățească înțelegerea și cooperarea între elevi, cadre didactice, echipa managerială și organul de conducere;
  • să prezinte un sondaj al stării de spirit a mediului instituțional pentru echipa managerială și organul de conducere;
  • să faciliteze schimbări în ambianța instituţiei de învăţămînt și în relațiile cu comunitatea.
  1. Funcţiile Consiliului Elevilor (CE)

Funcțiile și activitățile CE vin să susțină scopul și obiectivele acestuia și să contribuie la dezvoltarea instituţiei de învăţămînt și a bunăstării elevilor săi. În planificarea și desfășurarea activităților, Consiliul:

  • consultă cu regularitate elevii din instituția de învățămînt;
  • lucrează în strînsă colaborare cu echipa managerială, profesorii și părinții;
  • implică cît mai mulți elevi în activități.

Există un spectru larg de funcţii pe care CE ar putea să le îndeplinească, printre care:

  • Prezentarea opiniilor elevilor echipei manageriale. Aceasta este misiunea fiecărui Consiliu şi implică comunicarea și ascultarea opiniilor, preocupărilor și doleanțelor elevilor și discutarea acestora cu echipa managerială. Consiliul consultă elevii, profesorii și părinții asupra diferitor aspecte și prezintă echipei manageriale propria opinie.
  • Participarea la evaluarea instituţiei. Cu regularitate, CE participă la evaluarea instituţiei împreună cu managerul instituţiei, cadrele didactice, părinții și liderii comunitari, pentru a determina situația în instituţia de învăţămînt, a identifica problemele principale și a elabora un plan de acţiuni.
  • Contribuirea la dezvoltarea politicilor. CE contribuie în mod activ la dezvoltarea politicii instituției în cele mai diverse domenii, așa ca prevenirea hărțuirii, violenței și abuzurilor, ținuta vestimentară în cadrul instituției, alimentarea sănătoasă, regulile de comportament, programul de activitate, activitățile extra-curriculare şi altele. Consiliul participă la elaborarea Regulamentului de ordin intern al instituţiei de învăţămînt.
  • Susținerea dezvoltării și a progresului educațional. CE contribuie la crearea unui mediu de învățare pozitiv şi constructiv în instituţia de învăţămînt prin consultarea colegilor referitor la conţinuturile curriculumului şi calitatea procesului educaţional din instituție, iniţierea unor grupuri de ajutor reciproc în vederea pregătirii pentru examene, teze, sau organizarea cluburilor pe interese, ca de exemplu limbi străine, tehnologii informaționale etc.
  • Promovarea unei bune comunicări în cadrul instituției de învățămînt. Îmbunătățirea comunicării în cadrul instituției de învățămînt este o responsabilitate comună și Consiliul contribuie la acest proces. Ținerea unor prezentări la Consiliul profesoral pentru a oferi profesorilor informații despre activități, a le aduce la cunoștință părerile, preocupările și propunerile elevilor privind îmbunătățirea procesului educaţional, menținerea unui panou informațional al CE sau organizarea unui buletin de știri regulat, sînt doar cîteva modalități prin care Consiliul comunică cu elevii, managerii instituției și cu părinții.
  • Asistență pentru adaptarea elevilor la trecerea la o altă treaptă de școlaritate. Trecerea de la treapta gimnazială sau liceală la instituția de învățămînt secundar profesional/colegiu este o experiență nouă pentru elevi. O altă provocare este adaptarea elevilor care vin să învețe din altă localitate. CE ar putea sprijini crearea unui program de îndrumare, în cadrul căruia elevii din anii II-III/IV ajută elevi anului I să se integreze cu succes în instituție.
  • Asistență în desfășurarea activităților culturale și sportive în instituție. Consiliul Elevilor poate asista echipa managerială în elaborarea și organizarea activităților sportive, culturale, artistice, recreative în cadrul instituției și în comunitate.
  • Organizarea evenimentelor de colectare a fondurilor. Consiliul Elevilor poate sprijini sau organiza evenimente atît în cadrul instituției de învățămînt, cît și în comunitate, în scopul colectării de fonduri pentru anumite activități în beneficiul elevilor și a comunității.
  • Asigurarea legăturilor CE cu alte organizaţii. Poate fi util pentru un CE să stabilească legături cu CE din alte instituții de învățămînt la nivel naţional, în special pentru organizarea activităților educaţionale, sportive sau culturale. De asemenea, CE ar putea să mențină legături de colaborare cu diverse organizații locale, instituții, centre pentru copii și tineri în vederea coordonării activităților.
  1. Consiliul elevilor şi echipa managerială

Echipa managerială stabilește şi monitorizează respectarea procedurilor de creare și funcționare a Consiliului, inclusiv:

  • informarea permanentă a elevilor despre activităţile desfășurate în cadrul instituției de învățămînt;
  • asistență în crearea CE prin explicarea beneficiilor activității Consiliului, consultarea procedurilor de alegere, asigurarea condiţiilor specifice procesului de alegere;
  • oferirea susţinerii în elaborarea şi aplicarea regulamentului de activitate a Consiliului care să corespundă cu prevederile prezentului ghid;
  • formarea membrilor CE şi a profesorilor implicaţi în activitatea acestuia;
  • implicarea CE în procesul de proiectare strategică şi curentă a instituţiei, precum și în luarea deciziilor care afectează elevii;
  • implicarea CE în elaborarea Regulamentului de ordine internă a instituţiei de învățămînt;
  • oferirea unui spaţiu al CE, alocarea bugetului anual, desemnarea profesorului-coordonator al Consiliului Elevilor şi, dacă este cazul, a unor profesori-consultanţi pentru comisii sau grupuri de lucru etc.
  • examinarea posibilităţilor de susţinere financiară a profesorului coordonator al CE;
  • stabilirea unui mecanism prin care CE transmite deciziile sale organului de conducere al instituţiei sau echipei manageriale.
  • examinarea propunerilor CE la şedinţele organului de conducere al instituţiei, echipei manageriale sau ale consiliului profesoral cu participarea reprezentanţilor CE;
  • asigurarea mecanismelor care încurajează și permit elevilor din instituţie să prezinte părerile sale CE și să solicite informație în mod regulat despre activitățile acestuia;
  • anunţă CE despre deciziile luate şi monitorizează aplicarea acestora;
  1. Consiliul elevilor şi directorul instituției

Directorul promovează o cultură a şcolii care recunoaşte contribuţia valoroasă pe care o aduc elevii la dezvoltarea acesteia, prin intermediul CE. Rolul directorului este important în crearea şi funcţionarea Consiliului. La etapele iniţiale, directorul, împreună cu ceilalţi profesori, contribuie la formarea Consiliului, de exemplu prin discutarea cu elevii a rolului CE, stabilirea procedurilor şi organizarea alegerilor, prin asistenţă în procesul de elaborare a Regulamentului. Pe parcurs ce Consiliul acumulează experienţă, directorul ghidează acest proces pentru a obține un Consiliu constructiv şi consecvent și a asigura transferul experienței noilor membri ai Consiliului.

  1. Consiliul elevilor şi profesorii

Dezvoltarea parteneriatului între CE şi profesori are beneficii atît pentru unii, cît şi pentru alţii. CE poate juca un rol important în recunoaşterea şi susţinerea lucrului profesorilor. În acelaşi mod, interesul şi susţinerea profesorilor poate fi de mare valoare pentru Consiliu, în special la etapa iniţială a dezvoltării sale.

În general, este de dorit ca un membru al corpului didactic să fie prezent la şedinţele Consiliului pentru dezvoltarea unei relaţii de lucru între elevi şi profesori. Susţinerea şi ghidarea oferite de profesori pot fi utile atît în cadrul Comisiilor create, cît și atunci cînd Consiliul planifică și desfășoară proiecte sau activităţi.

Profesorii vor încuraja elevii care nu sînt membri ai CE să solicite membrilor acestuia feedback permanent despre activitatea lor şi să se asigure faptul că ei într-adevăr sînt vocea lor.

  1. Consiliul elevilor şi Consiliul părinților

Consiliul părinţilor poate aduce o contribuţie semnificativă la dezvoltarea CE prin încurajarea elevilor în crearea CE şi prin susţinerea activităţilor CE.

CE poate găsi util să se întîlnească periodic cu membrii Consiliului părinţilor, să invite reprezentanţii acestuia la şedinţe, să-i implice în proiectele promovate. Aceasta va contribui la stabilirea unei bune comunicări între CE şi părinţi.

  1. Consiliul elevilor şi ceilalţi elevi

Membrii CE sînt delegaţi şi împuterniciţi de colegii lor să-i reprezinte în relaţiile cu adulţii din comunitate. Această relaţie implică din partea membrilor CE următoarele:

  • să consulte periodic, prin metode accesibile, colegii cu referire la problemele care îi preocupă;
  • să prezinte aceste probleme/puncte de vedere CE şi să le pună pe agenda şedinţelor cu managerii instituției, consiliul profesoral, cu părinții și liderii comunitari;
  • să monitorizeze deciziile luate de CE cu referire la problemele abordate;
  • să informeze colegii despre activitatea CE în general şi despre deciziile luate cu referire la problemele abordate.
  1. CREAREA ŞI ALEGEREA CONSILIULUI ELEVILOR
  1. Crearea Consiliului Elevilor

Fiecare instituție de învățămînt secundar profesional/mediu de specialitate, indiferent de forma de organizare sau de organul căruia i se subordonează, este obligată să instituie un Consiliu al elevilor.

Inițiativa de creare a Consiliului poate veni din partea elevilor care se adresează echipei manageriale cu această solicitare. În acest caz, echipa managerială acordă elevilor asistența logistică şi metodologică în conformitate cu prevederile acestei instrucţiuni. În cazul în care această inițiativă întîrzie să apară din partea elevilor, echipa managerială și cadrele didactice vor încuraja elevii și vor facilita procesul de inițiere a creării CE.

Directorul instituţiei emite un ordin privind crearea sau realegerea Consiliului prin care stabileşte procedurile, termenele şi responsabilii. Ordinul este făcut public atît pentru cadrele didactice, cît şi pentru părinţi şi elevi.

Directorul instituției se asigură că Consiliul este constituit la începutul fiecărui an școlar și desemnează un responsabil de activitatea acestuia din partea echipei manageriale.

  1. Numărul şi componenţa Consiliului

Numărul şi componența Consiliului este determinată de către echipa managerială, după consultări cu elevii şi obţinerea acordului acestora, ţinînd cont de faptul că Consiliul trebuie să reprezinte toţi elevii din instituţie şi să-şi îndeplinească eficient funcţiile.

Membrii Consiliului pot fi doar elevii  din instituţia respectivă. Nu există o recomandare strictă privind numărul de elevi pe care ar trebui sa-l aibă un Consiliu. Un Consiliu reprezintă toate grupele din instituție sau fiecare paralelă de curs, asigură echilibrul de gen, reflectă apartenența etnică și socială a instituţiei, inclusiv prezența elevilor cu dezabilități.

  1. Nominalizarea şi alegerea membrilor

Alegerea membrilor CE poate fi făcută prin alegeri directe de către toţi elevii înscrişi în instituţie sau prin delegare de către fiecare grupă a unui reprezentant, în urma organizării alegerilor în grupa respectivă. Procedura de alegere a membrilor Consiliului este discutată de către echipa managerială cu elevii. Este important de a explica elevilor avantajele și riscurile diferitor metode de alegere. Numai după aceste discuții și obţinerea consensului între elevi, directorul instituţiei stabileşte procedura și ziua alegerilor şi le anunţă tuturor elevilor.

Indiferent de modalitatea de alegere a membrilor CE, procesul de nominalizare şi alegere respectă următoarele etape:

Nominalizarea candidaţilor

Modul de nominalizare a candidaților este stabilit de echipa managerială, după ce a consultat elevii. Elevii ar putea să se nominalizeze înșiși sau pot fi propuși de către colegi cu solicitarea acordului. Elevii nu pot fi impuşi de colegi sau adulţi să candideze. Candidații nu pot fi recomandați sau aleși de către profesori sau echipa managerială. Este de preferat ca un alt elev/ă decît șeful grupei să fie propus în Consiliu, pentru a implica mai mulţi elevi în guvernarea instituției. În calitate de criterii pentru a fi nominalizaţi ar putea servi următoarele: dorința de a fi membru al CE, lipsa restanţelor academice şi comportamentul pozitiv, non-violent. Respectarea principiului non-discriminării va oferi tuturor elevilor din instituţie şansa de a fi nominalizaţi.

Campania de informare a elevilor despre candidaţi şi programele acestora

Echipa managerială alocă suficient timp pentru nominalizarea candidaților şi organizarea campaniei de promovare a ideilor şi programelor de către candidați și o bună informare a tuturor elevilor. În dependenţă de faptul ce fel de alegeri vor fi organizate, pe grupe academice sau directe pentru toţi elevii înscrişi, se va asigura ca elevii să cunoască toţi candidaţii şi ideile acestora pentru mandatul de consilier. Concomitent, elevii sînt familiarizaţi cu procedura de vot stabilită  și li se răspunde la toate întrebările legate de procesul de alegere a Consiliului, în special celor care votează pentru prima dată.

Alegerea membrilor CE

Se recomandă implicarea elevilor, părinților și profesorilor în organizarea întregului proces: elaborarea și multiplicarea buletinelor de vot, amenajarea cabinelor de votare, pregătirea urnelor şi desemnarea persoanelor care vor număra voturile. Acest lucru conferă un grad de credibilitate mai sporit procesului de alegeri, precum şi ridică gradul de conștientizare a democrației și a cetățeniei. Directorul instituției asigură votul secret. Pentru a asigura reprezentativitatea tuturor grupelor în CE, în special în instituţiile cu un număr mare de grupe paralele, se recomandă ca elevii să voteze doar candidații din grupa paralelă în care sînt înscriși.

Decizia finală

O comisie creată din reprezentanţi ai echipei manageriale, profesori, elevi numără voturile şi stabileşte o listă a membrilor aleși în Consiliu în ordine descrescătoare, precum și o listă de rezervă.

Mandatul membrilor CE

Nu există restricții cu privire la durata mandatului membrilor Consiliului. Se sugerează faptul că organizarea alegerilor odată la doi ani oferă un echilibru între membri, ei avînd suficient timp pentru a se obișnui cu rolul lor şi, în același timp, o oportunitate de a reanima activitatea Consiliului. Membrii în exercițiu pot opta pentru realegere, dar este important să se ofere posibilitatea cît mai multor elevi să se implice în guvernarea instituţiei. Consiliul poate coopta alți elevi, indiferent dacă au fost sau nu nominalizați pentru a candida, în calitate de voluntari. 

  1. Ocuparea locurilor vacante

Dacă dintr-un oarecare motiv apare un loc vacant în Consiliu, este cooptat candidatul din lista de rezervă care are cele mai multe voturi acumulate. În cazul în care nu există candidaţi în listă de rezervă, se vor anunța alegeri repetate pentru anul sau grupa respectivă.

  1. Pierderea calităţii de membru a Consiliului

Calitatea de membru al Consiliului poate fi retrasă în caz de:

  • neprezentarea repetată la ședințele CE;
  • lipsă de angajament faţă de obiectivele şi activităţile Consiliului, neîndeplinirea responsabilităților asumate;
  • comportament indecent, abateri de la principiile și regulile Consiliului.

Consiliul decide retragerea calității de membru prin vot majoritar numai după examinarea cazului.

Calitatea de membru poate fi retrasă la solicitarea echipei manageriale, membrilor CE, altor elevi, la prezentarea motivelor și argumentelor de rigoare. Atît CE, cît și candidatul(-ții) vizați, pot cere informații suplimentare despre această cerere și li se va da posibilitatea să apeleze la recursul deciziei echipei manageriale.

  1. Dizolvarea Consiliului Elevilor

Echipa managerială dizolvă CE dacă mandatul a expirat sau, în circumstanțe excepționale, înainte de expirarea acestui termen. Motivele de dizolvare a CE înainte de expirarea mandatului trebuie menționate clar în Regulament. Dizolvarea CE se face numai în circumstanțele specificate și în baza unor evenimente de natură serioasă, așa ca:

  • implicarea unui număr semnificativ de membri ai CE într-o încălcare gravă a Regulamentului de ordine internă;
  • comiterea de fraude în alegerea Consiliului;
  • activități realizate de către Consiliu prin care sînt puse în pericol bunăstarea elevilor și a personalului instituției,
  • comiterea încălcărilor financiare.

Dacă echipa managerială preconizează dizolvarea Consiliului înainte de expirarea mandatului, echipa va consulta opinia elevilor, profesorilor și a părinților înainte de a lua decizia finală. Va fi informat CE și vor fi explicate motivele pentru dizolvare. CE i se va oferi posibilitatea să apeleze la recurs, conform procedurilor stabilite.

În cazul în care CE a fost dizolvat, se anunță alegerea unui nou Consiliu.

III. MANAGEMENTUL CONSILIULUI  ELEVILOR

  1. Regulamentul Consiliului Elevilor

Se recomandă ca un Consiliu să aibă un Regulament care descrie într-un mod explicit elevilor modalităţile de lucru ale Consiliului. Membrii CE sînt implicaţi în elaborarea şi actualizarea documentului. Regulamentul CE stabileşte:

  • Misiunea, scopul şi obiectivele Consiliului;
  • Procedurile pentru alegerea membrilor Consiliului, mandatul lor, încetarea calităţii de membru, ocuparea locurilor vacante, precum și dizolvarea acestuia;
  • Structura Consiliului;
  • Regulile/principiile de activitate în cadrul Consiliului și luarea notițelor la ședințe, pregătirea proceselor verbale ale ședințelor și semnarea acestora;
  • Modalităţile de alegere a președintelui, secretarului, trezorierului şi a altor funcţii, și determinarea responsabilităților fiecăruia;
  • Procedurile de convocare a şedinţelor Consiliului, de luare a deciziilor şi de realizare a acestora;
  • Modalităţile de comunicare ale consiliului cu elevii, directorul instituției de învățămînt, organul de conducere, asociaţia părinţilor, alte structuri sau instituţii;
  • Modalitățile de stabilire şi activitate a comisiilor sau a grupurilor de lucru;
  • Drepturile şi responsabilităţile membrilor Consiliului;
  • Modalitățile de utilizare și control a fondurilor și resurselor.

Toți membrii Consiliului dispun de o copie a Regulamentului, subsemnează că au luat cunoştinţă cu prevederile acestuia şi se obligă să le respecte. Regulamentul este accesibil şi public pentru toți elevii. Se sugerează ca regulamentul să fie întocmit sau revizuit, dacă există, concomitent cu alegerea unui nou Consiliu, fiind ghidaţi de către profesorii implicaţi şi echipa managerială.

  1. Formarea membrilor Consiliului Elevilor

Scopul principal al activităților de formare constă în dezvoltarea competențelor membrilor de a-și exercita eficient rolurile și responsabilitățile care le revin.

Activităţile de formare/instruire pentru membrii Consiliului sînt desfăşurate imediat după alegerea lor, precum şi pe parcursul activităţii CE. Echipa managerială elaborează un plan de formare a membrilor Consiliului și a voluntarilor implicați în activitatea acestuia după mai multe module, în funcție de nivelul de pregătire al consilierilor. Se recomandă ca în procesul de formare a membrilor Consiliului să fie implicaţi profesori, angajaţi ai administraţiei publice locale şi ai serviciilor publice din comunitate, consilieri locali, lideri ai ONG-urilor locale şi naţionale, lideri sindicali, aşa încît elevii să cunoască mai bine partenerii cu care vor colabora.

  1. Prima şedinţă a Consiliului Elevilor

Prima şedinţă a Consiliului este convocată de către directorul instituţiei în scurt timp după alegeri. În cadrul acesteia, echipa managerială înmînează certificate de membru al CE, se examinează Regulamentul de activitate al Consiliului şi se discută asupra priorităţilor. De asemenea, elevii sînt încurajaţi să propună structura Consiliului, funcţiile de conducere, comisii etc. Elevilor li se sugerează să se gîndească asupra candidaţilor pentru funcţiile determinate.

Pentru a asigura transferul de experiență și durabilitatea, foștii membri ai CE pot fi invitaţi la prima şedinţă pentru a transmite portofoliul CE membrilor noi aleşi. O perioadă de timp, ei pot participa la reuniunile Consiliului nou în calitate de consilieri-consultanți.

După discutarea şi aprobarea Regulamentului, membrii noi ai Consiliului semnează un angajament prin care se obligă să-l respecte.

  1. Şedinţele Consiliului Elevilor

Consiliul elevilor se poate întruni în şedinţe ordinare lunar, şi dacă este cazul, în şedinţe extraordinare, dar nu în exces. Durata ședințelor este determinată de volumul și natura subiectelor discutate, dar este important ca ședințele să nu fie prea lungi. Şedinţele Consiliului elevilor pot ajunge pînă la o oră şi jumătate. Ședințele consiliului sînt desfășurate în timpul unei zile obișnuite.

Fiecare ședință are o agendă, elaborată de către președintele sau secretarul Consiliului și consultată cu membrii acestuia. Este important ca agenda să conţină problemele pentru care elevii instituției de învățămînt  manifestă un interes real, iar consiliul poate să le influențeze, schimbînd situația.

Şedinţele sînt pregătite din timp pentru a permite membrilor Consiliului să consulte un număr cît mai mare de elevi cu referire la ceea ce urmează să se discute. Numai în aşa mod elevii vor simți că Consiliul îi reprezintă cu adevărat și vor aprecia pozitiv activitatea lui. După fiecare şedinţă elevilor li se ofere feedback despre deciziile luate de către Consiliu. Pentru ca consiliul să fie eficient, activităţile şi şedinţele acestuia sînt gestionate fără presiuni și urgenţe.

Ședințele Consiliului sînt publice. Ele sînt anunțate din timp și elevii care doresc să asiste la ședințe se pot înscrie. În acest sens, este important ca ora şedinţei să fie potrivită şi pentru elevii care s-au înscris să participe la şedinţă.

Este necesar de organizat luarea de notițe la şedinţele Consiliului, cu ajutor din partea personalului instituției de învățămînt. Această sarcină poate fi împărțită între membrii Consiliului prin rotație sau atribuită unui singur membru, de exemplu, secretarului.

Şedinţele Consiliului sînt asistate de cel puţin o persoană din personalul instituției. Este recomandat ca această persoană să fie membru al echipei manageriale. Prezenţa acestei persoane este simbolică din două motive: demonstrează faptul că directorul şi organul de conducere valorează consiliul şi va asigura o comunicare eficientă între Consiliu şi echipa managerială. Alţi adulţi, cadre didactice sau personalul şcolii, se pot prezenta la şedinţele Consiliului pentru a discuta chestiuni specifice.

Atît directorul, cît şi organul de conducere al instituţiei, iau în considerare orice aspect care le este comunicat de către Consiliul Elevilor şi oferă răspunsuri

  1. Responsabilitățile membrilor Consiliului elevilor
  • să solicite opinii și idei de la colegii de grupă sau elevii grupelor paralele pentru a le propune spre dezbateri la CE;
  • să reprezinte opiniile şi ideile colegilor de grupă sau elevilor grupelor paralele la CE;
  • să propună subiectele care îi preocupă pe colegii de grupă sau pe elevii grupelor paralele pe agenda şedinţelor Consiliului;
  • să informeze colegii de grupă sau elevii grupelor paralele despre rezultatele discuțiilor asupra subiectelor abordate la şedinţele CE;
  • să promoveze misiunea, scopul și obiectivele CE;
  • să lucreze în parteneriat cu alţi membri ai CE, cu echipa managerială, profesori şi părinţi în beneficiul instituției şi a tuturor elevilor.
  1. Organele de conducere ale Consiliului elevilor

Consiliul decide asupra funcțiilor de conducere ale consiliului, de exemplu, președinte, vicepreşedinte, secretar, trezorier, responsabil de comunicare și relații cu publicul etc.

Alegerea persoanelor în funcțiile respective poate fi făcută la a doua ședință, după ce membrii CE s-au cunoscut, prin vot secret sau deschis. Consiliul de asemenea decide asupra termenului de numire în funcție – acesta poate fi făcut pentru un mandat întreg sau pe un termen mai scurt, aşa încît mai mulţi membri, prin metoda rotaţiei, să exercite aceste sau alte funcţii.

 Preşedintele Consiliului Elevilor

Președintele este responsabil pentru convocarea și moderarea ședințelor Consiliului. Președintele, împreună cu Secretarul, pregătește agenda pentru fiecare ședință și semnează procesul verbal după ce a fost aprobat de consiliu. Dacă în cadrul ședinței se votează și voturile sînt distribuite în mod egal, Președintele de regulă deține votul decisiv. Președintele reprezintă Consiliul la ședințele echipei manageriale, precum și la alte întruniri atît în instituție, cît și în afara acesteia.

Vicepreşedintele

Vicepreședintele asistă Președintele și îi preia funcțiile atunci cînd Președintele este absent de la ședință. Vicepreședintele de asemenea poate reprezenta Consiliul la ședințele echipei manageriale, precum și la alte întruniri atît în instituție, cît și în afara acesteia.

Secretarul

Secretarul, împreună cu Președintele, pregătește agenda pentru fiecare ședință și apoi o circulă la toți membrii Consiliului fie din timp, fie la începutul ședinței, conform regulamentului CE. Aceasta presupune consultarea cu toți consilierii pentru a decide subiectele care vor fi incluse în agendă. Toate agendele includ și rubrica „Alte chestiuni”, care le permite membrilor consiliului să propună subiecte pentru discuție în caz că acestea nu au fost incluse în agendă sau care au apărut pe parcurs.

Secretarul de asemenea ia notițe la ședințele Consiliului despre subiectele discutate și deciziile luate (proces verbal). Procesul verbal este circulat la începutul următoarei ședințe pentru aprobare. După caz, acesta este modificat în conformitate cu schimbările propuse de consilieri, după care este semnat de către președinte și secretar. În cazul şedinţelor extraordinare, în care se examinează situaţii de urgenţă, procesul verbal este întocmit şi semnat pe loc, iar apoi transmis echipei manageriale.

Secretarul este responsabil de evidența portofoliului consiliului, în care se păstrează inclusiv procesele verbale ale ședințelor.

Trezorierul

Trezorierul este responsabil pentru administrarea fondurilor alocate de către echipa managerială și colectate de CE. Trezorierul duce evidența veniturilor și cheltuielilor Consiliului. Echipa managerială sau un profesor desemnat poate oferi asistență în acest sens. Trezorierul oferă Consiliului rapoarte financiare periodice (lunar, trimestrial) și unul anual, precum și la finele mandatului. Avînd în vedere responsabilităţile complexe ale acestei funcții, consiliul va alege ca Trezorier un elev cu mai multă experiență în gestionarea resurselor.

Toate plățile efectuate de Trezorier sînt contrasemnate sau aprobate de către un alt membru al Consiliului și de un profesor desemnat în acest scop.

Responsabilul de comunicare şi relaţiile cu publicul

CE poate să aleagă un consilier cu responsabilităţi pentru comunicare și relații cu publicul. Acesta oferă informații despre activitățile Consiliului tuturor elevilor din instituţie, precum și profesorilor, părinților, echipei manageriale și altor instituții sau persoane din afara școlii. Administrarea paginii web a consiliului sau elaborarea materialelor de prezentare a acestuia de asemenea ţine de atribuţiile responsabilului de comunicare.

  1. Rolul şi responsabilităţile profesorului-coordonator

În afara unei persoane responsabile de activitatea CE din partea echipei manageriale, directorul instituţiei va numi, dacă este cazul, un profesor coordonator al CE. Directorul instituţiei examinează posibilitatea remunerării activităţii acestuia.

Principalele responsabilităţi ale profesorului coordonator includ:

  • participarea la şedinţele CE şi ghidarea, consultarea şi informarea consilierilor;
  • desfăşurarea activităţilor de instruire şi consolidare a echipei Consiliului;
  • asistarea CE în comunicarea cu echipa managerială și corpul profesoral;
  • încurajarea profesorilor să invite membrii CE la şedinţele corpului didactic şi vice-versa;
  • asigurarea faptului că CE este parte în toate aspectele vieţii instituției, inclusiv la procesele decizionale;
  • asigurarea că subiectele și demersurile CE sunt incluse pe agenda şedinţelor echipei manageriale și a corpului profesoral;
  • monitorizarea şi evaluarea dezvoltării CE împreună cu membrii consilieri.
  1. Comisiile și grupurile de lucru ale Consiliului Elevilor

Pentru a face față preocupărilor în mod eficient, Consiliul poate stabili comisii sau grupuri de lucru atît permanente, cît şi temporare. Numărul şi denumirea acestora depinde de obiectivele Consiliului, priorităţile stabilite, chestiunile pe care intenţionează să le abordeze, numărul de consilieri aleşi, disponibilitatea profesorilor de a sprijini aceste comisii etc. CE de asemenea se va asigura că există coordonare și comunicare eficientă cu alte comisii  din instituție pentru a evita suprapunerea.

Comisiile pot fi formate pentru a planifica şi supraveghea activităţi specifice ale CE. De obicei, ele sînt formate din cel puţin 3 membri ai CE, care depun pentru aprobare la Consiliu un plan de activitate, iar apoi raportează despre rezultatele activităţilor. Un exemplu de comisie poate fi comisia pentru prevenirea violenţei, care lucrează cu echipa managerială pentru elaborarea şi implementarea politicii anti-violenţă în instituție sau comisia pentru promovarea modului de viaţă sănătos.

În afara comisiilor, CE poate crea grupuri de lucru temporare pentru organizarea unor evenimente de o singură dată, de exemplu, Tîrgul instituțiilor de învățămînt și al profesiilor, o expoziție de fotografie sau o activitate de protecție a mediului. După ce desfăşoară activitatea, grupul raportează CE despre rezultate şi este desfiinţat.

  1. Planificarea activităţilor Consiliului

Direcțiile de bază în activitatea CE şi planul de activitate sînt schiţate la primele şedinţe ale CE. Planul de activitate al CE reflectă interesele şi preocupările acestuia, iar acţiunile proiectate sînt pe potriva capacităţilor şi resurselor de care dispune. Pe parcursul anului, activităţile pot fi adăugate sau scoase din plan, dar este important ca direcțiile stabilite la începutul mandatului și rezultatele așteptate să fie clarificate şi menținute. De asemenea, se recomandă ca, după ce este schiţat, acest plan să fie consultat cu elevii din instituție.

Pentru a asigura succesul activităților, acestea sînt planificate echilibrat pentru tot anul şcolar. Cînd o activitate este finalizată, CE alocă timp pentru a o discuta şi analiza – cum a mers, ce obstacole au întîmpinat, ce i-a ajutat, care sînt soluţiile pentru viitor, ce îmbunătăţiri pot fi făcute. Planul de activitate al CE este evaluat la finele anului pentru a vedea ce a fost realizat şi ce nu și pentru a planifica activităţile pentru anul următor.

  1. Activitățile Consiliului elevilor

Consiliul poate lua în dezbatere orice problemă sau subiect de interes comun pentru toţi elevii din instituţie sau pentru un grup de elevi aparte, inclusiv:

  • îmbunătățirea condiţiilor sanitaro-igienice, cum ar fi toaleta, evacuarea/reciclarea gunoiului, decorul instituției etc.;
  • dezvoltarea resurselor și a facilităților, așa cum ar fi bibliotecile, activități sportive, facilități pentru muzică și dramă;
  • prevenirea violenţei, agresivității şi abuzurilor în mediul şcolar;
  • tranziția de la studii gimnaziale/liceu la instituția de învățămînt secundar profesională/colegiu;
  • incluziunea copiilor cu dizabilități și nevoi speciale;
  • modul sănătos de viață, inclusiv mîncarea sănătoasă, recrearea sănătoasă;
  • îmbunătățirea procesului de învățare, schimbări în orar sau în curriculum așa cum ar fi propunerea de subiecte noi sau alte activităţi educaţionale;
  • organizarea activităților extracurriculare;
  • colectarea de fonduri pentru proiectele Consiliului;
  • gestionarea unui buget alocat;
  • ținuta vestimentară în instituție;
  • codul de conduită, inclusiv pentru relaţiile profesor-elev;
  • deciziile cu privire la funcţionarea instituției (cod de conduită, regulamente de ordine etc.);
  • legături cu comunitatea locală/proiectele la nivel de comunitate, de exemplu, proiecte legate de mediu, toleranţă, incluziune socială etc.

Consiliul poate discuta orice situaţie sau chestiune care vine din partea colegilor sau pe care o sesizează membrii acestuia, profesorii sau părinţii. Cu toate acestea, se interzice ca Consiliul să examineze aspecte ce țin de viața personală a elevilor, a familiilor acestora, precum şi a cadrelor didactice, a personalului instituției sau a altor persoane. Un Consiliu nu substituie atribuţiile funcţionale ale dirigintelui, profesorilor sau echipei manageriale, cum ar fi evidenţa frecventării orelor şi a reuşitei şcolare, prezentarea de rapoarte privind comportamentele problematice ale elevilor în timpul orelor, vizitarea colegilor la domiciliu pentru a cerceta situația familială etc.

  1. Comunicarea între Consiliul elevilor și elevi

Consiliul stabileşte modalități de comunicare accesibile pentru toți elevii. O comunicare bună între CE și elevi poate fi atinsă prin diverse tehnici și instrumente, de exemplu:

  • montarea unei boxe cu sugestii și desemnarea persoanelor din cadrul Consiliului responsabile de analiza acestor sugestii și elaborarea unui mecanism de raportare despre acțiunile întreprinse pentru adresarea lor;
  • menținerea unui panou în instituție unde sînt plasate informații despre activitățile CE;
  • editarea unei reviste a elevilor;
  • organizarea întrunirilor regulate ale grupei / anului între membrii CE și elevii pe care îi reprezintă pentru a le oferi feedback despre ce se întîmplă la Consiliu, a discuta subiectele de pe agendă și a le permite elevilor să propună subiecte pentru discuție;
  • desfășurarea sondajelor de opinie școlare pe temele discutate de către Consiliu;
  • organizarea adunării generale anuale a elevilor pentru a permite membrilor Consiliului să raporteze asupra activităților desfășurate pe parcursul anului;
  • crearea paginii web a Consiliului.
  1. Evaluarea activității Consiliului elevilor

Activitatea CE este evaluată de către membrii CE, elevi care nu sînt membri ai CE, profesorul-coordonator, alți profesori, părinți și membrii echipei manageriale. Constatările evaluării sînt folosite pentru a identifica domenii / aspecte ale CE care urmează a fi îmbunătățite.

  1. Resurse pentru Consiliul Elevilor

Organul de conducere şi directorul planifică în bugetul anual al instituției de învățămînt resurse pentru activitatea Consiliului. Prin aceasta, CE i se conferă un statut de partener şi se facilitează îndeplinirea obiectivelor și funcțiilor. Resursele pot fi de ordin material, financiar sau uman, în formă de ghidare din partea cadrelor didactice a activităţii comisiilor, secretariatului etc. Regulile de utilizare, control și raportare a resurselor alocate sînt stipulate clar în Regulamentul CE. Organul de conducere şi directorul iau în considerare orice solicitare de resurse venită din partea Consiliului şi oferă un răspuns.

În cazul în care spaţiile instituției permit, se recomandă alocarea unui oficiu special pentru CE. Această prezenţă fizică ridică imaginea consiliului în ochii elevilor. Ar putea fi, de asemenea, stabilit un orar, cînd elevii se pot întâlni cu consilierii pentru a da propuneri, întrebări etc.

Consiliul poate crea o pagină pe website-ul instituției, prin care va furniza informaţii despre activitatea sa, va da feedback privind problemele discutate, va oferi elevilor posibilitatea să ridice probleme pe care ei doresc ca Consiliul să le dezbată /să le ia în considerare.

CE poate organiza campanii de colectare a fondurilor în conformitate cu obiectivele propuse și planul de activitate. Aceasta îi împuterniceşte și le dă posibilitatea să facă lucruri care cred ei că sînt importante pentru elevi, instituție, comunitate.