Traista cu povești
La fiecare început de primăvară ne întră-n casă două sărbători gemene: Mărțișorul și ziua în care-l omagiem pe sfătosul bunic Ion Creangă. Copiii au trăit cele mai frumoase emoții, întâlnindu-se imaginar cu personajele din Poveștile lui I. Creangă în cadrul activității „Traista cu povești a sfătosului bunic din Humulești”.
„Cred că nimic nu este mai frumos în această lume decât să împărtășești povești” – asta spunea Ion Creangă, unul dintre cei mai mari povestitori din cultura românească.
La întâi martie, am organizat cu mult entuziasm copilăresc un eveniment pentru cititori, avându-l ca protagonist pe celebrul scriitor și povestitor Ion Creangă. Am prezentat elevilor mai multe povești/personaje crengiene; am simulat o conferință de presă, participanții având rolul de reporteri de la diverse ziare și reviste pentru copii („Alunelul”, „Florile dalbe”, „Noi”). Aceste „Traiste cu povești” vor atrage tinerii spre lectură și-i vor ajuta să descopere valorile culturale și istorice.
Bibliotecara IPG „Alexandru cel Bun”, Elizaveta Bevziuc




